Amânarea aplicarii pedepsei vs. Suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere

Articolul reprezintă opera exclusivă a autorului. Opiniile exprimate nu angajează sub nicio formă Ingenio.

​cons. jur. Roxana-Geanina Ungureanu Roxana este consilier juridic, absolventă a Facultății de Drept, Universitatea Dimitrie Cantemir. Totodată, a absolvit masterul de Probațiune și Protecția Victimei. Pasionată de domeniul juridic încă din copilărie, Roxana este mereu deschisă către provocări noi și cu o ambiție continuă de autodepășire.

Introducere

În realitatea contemporană, fiecare dintre noi a auzit adesea despre amânarea aplicării unei pedepse penale sau chiar suspendarea executării ei sub supraveghere. În opinia publică, s-a creat o confuzie despre ce înseamnă aceste măsuri neprivative de libertate și față de cine se pot dispune. Se crede, într-un număr destul de mare, că măsurile neprivative de libertate ar reprezenta un „beneficiu” acordat persoanelor cu influență, ori acelor persoane cu resurse financiare, în vederea sustragerii lor de la executarea pedepsei.

Este greșit să considerăm că o măsură neprivativă de libertate este un beneficiu acordat din punct de vedere politic doar acelor persoane care dispun de influență și bani.

Este important de menționat încă de la bun început că aceste două măsuri neprivative de libertate sunt în activitatea Serviciului de Probațiune, instituție subordonată direct Ministerului de Justiție, exact la fel ca și Administrația Națională a Penitenciarelor.

Astfel că, amânarea și suspendarea sunt două alternative a pedepsei cu închisoarea de care beneficiază acele persoane cu un grad de risc scăzut pentru societate și care îndeplinesc anumite condiții expres cerute de lege.

Sistemul de probațiune reprezintă un domeniu public care garantează pentru conduita infractorului lăsat în libertate prin procedee specifice, precum supravegherea modului în care aceștia respectă condițiile și, în egală măsură, îndeplinesc obligațiile impuse de instanță. Probațiunea trebuie să întărească încrederea în siguranța publică, iar pentru atingerea acestui scop este necesară reabilitarea comportamentală a celor care s-au sustras de la respectarea legii. În acest sens, consilierii de probațiune desfășoară un set de activități specifice, precum întocmirea de „[...] referate de evaluare pentru parchete sau instanțe, supraveghează infractorii în comunitate, asistă și consiliază infractorii în vederea acoperirii nevoilor criminogene, pregătesc deținuții pentru eliberare etc.” [1].

Astfel, probațiunea are scopul de a se constitui ca o alternativă la pedeapsa închisorii, prin care să se asigure, de către specialiști pregătiți în domeniu, supravegherea și controlul executării măsurilor și obligațiilor pentru cei ce pot beneficia de această sancțiune în detrimentul privării de libertate, dar, în egală măsură, reprezintă și o instituție care asigură asistență în vederea reintegrării.

Activitățile consilierului de probațiune gravitează, așadar, în jurul făptuitorului considerat ca având un grad scăzut al pericolului, motiv pentru care s-a calificat pentru pedepsele neprivative de libertate.

De altfel, nici nu este necesară pedeapsă închisorii pentru toate tipurile de infracțiuni, întrucât nu toate prezintă grad de risc ridicat și ar fi inutilă o detenție costisitoare. În acest fel, și cei care beneficiază de posibilitatea suspendării sau anulării executării pedepsei sub supraveghere în serviciul de probațiune, au marele avantaj de a duce în paralel o viață normală, în care să muncească și să-și întrețină familia, să fie aproape de aceasta, scutind astfel și munca reintegrării sale în familie și comunitate, dar și costuri în plus suportate de stat [2].

Pe toată durata ispășirii pedepsei sub lupa serviciului de probațiune, făptuitorul are datoria de a respecta și de a îndeplini un set de reguli și activități impuse de instanța judecătorească. În situațiile în care prezintă o conduită ireproșabilă și manifestă interes pentru obligațiile ce îi revin, se poate dispune micșorarea pedepsei, la fel cum, în caz contrar, se poate stabili schimbarea regimului de sancționare într-unul privativ de libertate.

Au dreptul la acest tip de pedeapsă aceia care, în instanță, nu au primit o condamnare mai mare de 3 ani și care nu au antecendente penale, adică se află la prima abatere. Principalele modalități prin care primesc acest tip de sancțiune sunt de fapt o individualizarea a pedepsei principale (închisoarea) de către judecător. Modalitățile de personalizare a pedepsei sunt amânarea executării pedepsei, suspendarea executării pedepsei, renunțarea la aplicarea pedepsei și liberarea condiționată [3].

Se poate stabili amânarea executării pedepsei în situațiile în care inculpații au primit o condamnare de maximum 2 ani sau amendă, dacă nu au mai fost condamnați la pedeapsa închisorii anterior, dacă și-au exprimat acordul de a efectua muncă neremunerată în folosul comunității, dacă au manifestat o conduită exemplară anterior și dacă au manifestat interes remedierii faptei comise. În cazul în care se îndeplinesc cumulativ aceste condiții, se poate dispune un termen de supraveghere de 2 ani, timp în care trebuie să îndeplinească un set de 5 măsuri și 10 obligații [4].

Se poate dispune suspendarea executării pedepsei în situațiile în care inculpații au primit o condamnare de maxim 2 ani sau amendă, dacă nu au mai fost condamnați la pedeapsa închisorii anterior, dacă și-au exprimat acordul de a efectua muncă neremunerată în folosul comunității, dacă au manifestat o conduită exemplară anterior și dacă au manifestat interes remedierii faptei comise. În cazul în care se îndeplinesc cumulativ aceste condiții, se poate dispune un termen de supraveghere cuprins între 2 și 4 ani, timp în care trebuie să îndeplinească un set de 5 măsuri și 10 obligații [5].

În cele ce urmează, le vom analiza pe rând pe fiecare dintre aceste măsuri neprivative de libertate.

Amânarea aplicării pedepsei

Amânarea reprezintă prima formă de individualizare a pedepsei cu închisoarea, prin intermediul căreia persoanele inculpate pot beneficia de măsuri comunitare. Este important de reținut că, spre deosebire de cei cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, cei care primesc amânarea aplicării pedepsei nu pot fi numiți persoane condamnate și nu li se înregistrează în cazier. Astfel, e de la sine înțeles că faptele sunt dintre cele mai ușoare și nu prezintă grad de risc crescut.

Potrivit art. 83 din Codul Penal, instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiții:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau pedeapsa închisorii pe o durată de maxim 2 ani;

b) făptuitorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii;

c) persoana şi-a exprimat acordul cu privire la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii;

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată [6].

Amânarea executării pedepsei.

Un aspect important de reținut ce ține de terminologie este legat de diferențierea dintre amânarea aplicării și amânarea executării pedepsei.

Potrivit art. 589 din Codul de Procedură Penală, executarea pedepsei cu închisoarea sau a detenţiunii pe viaţă poate fi amânată într-unul dintre următoarele cazuri:

a) atunci când se constată, în urma unei expertize medico-legale, că persoana care a fost condamnată suferă de o boală ce nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, de asemenea, dacă specificul bolii nu permite tratarea ei cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii şi dacă instanţa consideră că amânarea executării pedepsei şi lăsarea în libertate a condamnatului nu reprezintă un pericol pentru societate și pentru ordinea publică. Executarea pedepsei este amânată pentru o perioadă determinată [7].

Amânarea executării pedepsei nu poate fi dispusă dacă cel condamnat şia provocat singur starea de boală, prin refuzul tratamentului medical, al intervenţiei chirurgicale, prin acţiuni de auto-agresiune sau prin alte acţiuni vătămătoare, sau în situaţia în care se sustrage efectuării expertizei medicolegale [8].

b) se mai poate dispune amânarea executării atunci când o condamnată este însărcinată sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea [9].

Deşi legea nu prevede, textul de lege se aplică şi în situaţia în care cererea este formulată de către tatăl care are un copil mai mic de un an [10].

Cererea de amânare a executării pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi făcută de procuror, dar şi de către condamnat. Cererea poate fi retrasă, de asemenea, de către persoana care a formulat-o [11]. Așadar, între amânarea aplicării pedepsei și amânarea executării pedepsei există numai deosebiri, diferența principală fiind în primul rând legată de specificul executării. În cazul amânării aplicării, făptuitorul primește un termen de supraveghere în probațiune de 2 ani, în detrimentul pedepsei cu închisoarea, în timp ce, în cazul amânării executării, pedeapsa închisorii rămâne valabilă, doar că executarea ei nu începe de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, ci de la o dată ulterioară, deoarece suntem în prezența unuia dintre impedimentele prezentate.

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este a doua formă de individualizare a pedepsei, iar condamnații primesc șansa unui termen de supraveghere în probațiune. Instanţa poate dispune, conform art. 91 din Noul Cod Penal, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere dacă sunt întrunite următoarele condiţii: a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracţiuni, este închisoarea de cel mult 3 ani; b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare; c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, condamnatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată [12]. Comparație între amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere Se poate stabili amânarea executării pedepsei în situațiile în care inculpații au primit o condamnare de maxim 2 ani sau amendă, dacă nu au mai fost condamnați la pedeapsa închisorii anterior, dacă și-au exprimat acordul de a efectua muncă neremunerată în folosul comunității, dacă au manifestat o conduită exemplară anterior și dacă au manifestat interes remedierii faptei comise. În cazul în care se îndeplinesc cumulativ aceste condiții, se poate dispune un termen de supraveghere de 2 ani, timp în care trebuie să îndeplinească un set de 5 măsuri și 10 obligații [13]. Se poate dispune suspendarea executării pedepsei în situațiile în care inculpații au primit o condamnare de maxim 3 ani sau amendă, dacă nu au mai fost condamnați la pedeapsa închisorii anterior, dacă și-au exprimat acordul de a efectua muncă neremunerată în folosul comunității, dacă au manifestat o conduită exemplară anterior și dacă au manifestat interes remedierii faptei comise. În cazul în care se îndeplinesc cumulativ aceste condiții, se poate dispune un termen de supraveghere cuprins între 2 și 4 ani, timp în care trebuie să îndeplinească un set de 5 măsuri și 10 obligații [14]. Cele cinci măsuri valabile și identice pentru fiecare tip de individualizare a pedepsei sunt următoarele: inculpatul trebuie să vină la serviciul de probațiune la datele stabilite de consilierul de probațiune în conformitate cu disponibilitatea amândurora, să primească vizitele consilierului desemnat cu supravegherea sa, să anunțe dinainte schimbarea locuinței pentru că poate apărea situația transferului la alt serviciu de probațiune din unitatea administrativ-teritorială nouă, are obligația de a anunța și orice plecare care durează peste 5 zile, precum și revenirea, să anunțe dacă lucrează la un alt loc de muncă, să permită verificarea mijloacelor sale de existență [15]. Cele zece obligații valabile și identice pentru fiecare tip de individualizare a pedepsei sunt următoarele: să continue pregătirea școlară sau să înceapă un curs de calificare profesională, să exercite muncă în folosul comunității care nu este remunerată (la amânare între 30-60 zile, la suspendare între 60-120 zile), să frecventeze programe de reintegrare socială, să accepte măsurile de control medical și să accepte tratamentul și îngrijirea, să nu ia legătura cu persoane impuse de instanță, precum victima, familia victimei sau persoanele cu care a săvârșit fapta, să nu meargă în anumite locuri publice stabilite de instanță, nu poate conduce anumite vehicule stabilite de instanță, nu poate deține sau utiliza arme, nu are dreptul la părăsirea teritoriul României fără acordul instanței sau îi este interzis să mai practice funcția ori activitatea de care s-a folosit pentru a săvârși infracțiunea [16].

Concluzii Vedem, astfel, că există alternative la pedeapsa închisorii, care pot da rezultate mult mai favorabile având în vedere că individul este lăsat în comunitate, lângă familie, la locul de muncă, în grupul de prieteni, și nu este nevoit, ca după o încarcerare lungă și costisitoare, să o ia de la zero. De altfel, este suficientă chiar și trauma procesului penal în anumite situații pentru a-l atenționa cu privire la consecințele faptelor sale, iar consilierul de probațiune îl va supraveghea și ghida către un comportament prosocial pe viitor, către o gândire alternativă și îl va învăța cum să managerieze anumite stări și emoții, precum furia, de exemplu.

Un articol semnat de către cons. jur. Roxana-Geanina Ungureanu

---

1. Durnescu, I., Oancea, G. (2012) Asistența si consilierea în serviciile de probațiune. în Dumitrașcu, H. Consilierea în asistența socială. Iași: Polirom. p. 204 2 Durnescu, I. (2002) Probațiunea în România. București: Ed. Didactică și Pedagogică. p.19.

2. Durnescu, I. (2002) Probațiunea în România. București: Ed. Didactică și Pedagogică. p.19.

3. Lupașcu, D. (2017) Codul penal și codul de procedură penală. București: Editura Universul Juridic. pp. 35-48.

4. Lupașcu, D. (2017) Codul penal și codul de procedură penală. București: Editura Universul Juridic. pp. 38-41.

5. Idem. pp. 41-45.

6. Lupașcu, D. (2017). Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Ediția a V-a, revizuită. București. Editura Universul Juridic., pp. 39-40.

7. Lupașcu, D. (2017). Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Ediția a V-a, revizuită. București. Editura Universul Juridic., p. 428.

8. Radu, M. E. (2014). Drept procesual penal. Partea specială. București. Editura Universitară. p. 25.

9. Lupașcu, D. (2017). Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Ediția a V-a, revizuită. București. Editura Universul Juridic., p. 428.

10. Radu, M. E. (2014). Drept procesual penal. Partea specială. București. Editura Universitară. p. 25.

11. Lupașcu, D. (2017). Codul Penal și Codul de Procedură Penală. Ediția a V-a, revizuită. București. Editura Universul Juridic., p. 428.

12. Lupașcu, D. (2017) Codul penal și codul de procedură penală. București: Editura Universul Juridic. pp. 41- 42.

13. Lupașcu, D. (2017) Codul penal și codul de procedură penală. București: Editura Universul Juridic. pp. 38- 41.

14. Lupașcu, D. (2017) Codul penal și codul de procedură penală. București: Editura Universul Juridic.. pp. 41- 45.

15. Lupașcu, D. (2017) Codul penal și codul de procedură penală. București: Editura Universul Juridic. pp. 35- 48.

16. Lupașcu, D. (2017) Codul penal și codul de procedură penală. București: Editura Universul Juridic. 35-48.